Filozofia (starea finală)Gustav Klimt · 1907

Identificarea Filozofia (starea finală) de Gustav Klimt

Filozofia (starea finală) este o pictură realizată de artistul austriac Gustav Klimt. Această operă a fost finalizată în anul 1907, fiind concepută ca parte a unei serii monumentale de picturi comandate pentru Universitatea din Viena între anii 1900 și 1907. Piesa în parte a fost destinată decorării tavanului Marii Sali din cadrul Universității din Viena.

Crearea acestei lucrări a avut loc într-o perioadă de transformare artistică profundă pentru Klimt. Ea face parte din grupul de picturi cunoscute sub numele de Picturile Universitare, opere care au constituit un proiect monumental de decorare a spațiilor arhitecturale ale instituției. Dimensiunea impunătoare a compoziției reflectă scopul său original de frescă murală, destinată tavanului.

Compoziția și elementele vizuale

Compoziția este organizată în emisfere distincte, creând un echilibru dinamic între cele două laturi ale tabloului. Pe partea stângă, o procesiune de figuri nude se mișcă într-o aranjare împletită și suprapusă, sugerând un flux continuu. Aceste siluete reprezintă ciclul vieții umane, evoluând de la etapa de de la copilărie până la moartea în vârstă. Formele sunt alungite, generând o senzație de mișcare fluidă care traversează întregul pânză. În contrast, emisfera dreaptă este dominată de o vastă întindere a cerului, unde o sfinks colosal este poziționată în acest spațiu, punctând fundalul celestial într-o manieră grandioasă.

La baza operei, este reprezentată o figură feminină numită Higieia. Aceasta poartă în mână cupa Lethe, în timp ce șarpele lui Esculap este înfășurat în jurul brațului său. Figura este poziționată cu spatele către grupul central de siluete. Aproape de centru, o figură feminină este parțial velată de întuneric, situată în mijlocul unui ansamblu complex de forme și modele ornamentale.

Tehnică și Materiale Artistice

Opera este executată pe o pânză cu dimensiuni de 430 x 300 cm. Klimt a utilizat tempera pentru a construi compoziția, aplicând acest medium pentru a crea o senzație de profunzime și textură. Suprafața prezintă straturi de foile de aur, aplicate cu meticulozitate peste zonele texturate. Această metodă rezultă într-un efect vizual strălucitor, care se întinde pe întreaga suprafață de mari dimensiuni.

Aplicarea materialelor respectă principiile stilului Art Nouveau. Artistul a folosit forme organice și linii fluide pentru a defini figurile și spațiul dinconjurare. Interacțiunea dintre tempera mată și reflexia foilei de aur creează un contrast fascinant în modul în care lumina interacționează cu diversele secțiuni ale picturii. Această tehnică pune în evidență calitatea suprafeței lucrării, menținând în același timp integritatea structurală a formelor umane alungite.

Istoria și pierderea originalului

După prezentarea sa inițială, pictura a fost achiziționată de August Lederer. Opera a rămas în mâinile colecționarilor privați până în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În ultimele etape ale conflictului, pentru a fi protejată, pictura a fost mutată la Schloss Immendorf, un castel situat în Austria Inferioară.

Se crede că pânza originală a fost distrusă în timpul retragerii trupelor SS. Aceste forțe au provocat un incendiu la Schloss Immendorf, ceea ce a dus la pierderea definitivă a operei. Astăzi, nu mai există nicio urmă fizică a picturii propriu-zise. Doar schițele preparatorii și documentația fotografică au rămas ca mărturii tangibile ale existenței lucrării și ale detaliilor sale vizuale specifice.

Interpretări și dezbateri documentate

Recepția acestei opere a fost marcată de o fricțiune profundă în cercurile artistice austriece. Criticii au denunțat frecvent compoziția ca fiind sexual provocatoare, susținând că imaginoarea sa era nepotrivită pentru mediul academic al unei universități. Acești observatori au descris adesea masa centrală de figuri ca fiind o adunare onirică a umanității, sugerând că aranjamentul făcea referire la un „vid vâscos”, mai degrabă decât la o cercetare filozofică structurată. Această percepție a unei lipsi de scop și a unui lipsism al raționalismului se opunea direct așteptărilor instituțiilor academice de la acea epocă.

Artistul a oferit un cadru specific pentru elementele simbolice din cadrul compoziției. Partea stângă a lucrării este menită să reprezinte progresia existenței umane, mai precis începutul vieții, maturitatea și declinul. În contrast, partea dreaptă este destinată să depingă globul ca pe o sursă a misterului. Din porțiunea inferioară a pânzei emerge o figură de lumină, care are scopul de a reprezenta conceptul de cunoaștere.

Dezbaterile din jurul acestei opere au făcut parte dintr-o tensiune mai amplă dintre modernismul în evoluție și dictatele rigide ale artei de stat. Controversele au dus în cele din urmă la o retragere de la comenzi publice, pe măsură ce artistul căuta să își distanțeze practica de constrângerile cenzurii academice și de supravegherea oficialilor publici.

Lucrări înrudite ale lui Gustav Klimt

Picturile de pe tavanul Universității din Viena cuprind mai multe opere care împărtășesc o legătură tematică profundă cu această piesă. Jurisprudence (starea finală) și Medizin fac parte din aceeași serie monumentale. Aceste creații au fost parte dintr-o comandă de amploare destinată S halls-ului de la Universitate, iar, la fel ca Filozofia (starea finală), aceste picturi au fost subiectul unor dezbateri publice intense și al unei supravegheri riguroase în primele decenii ale secolului XX.

Alte compoziții din perioada de ornamentare intensă a artistului includ Cele trei vârste ale femeii, realizată în anul 1905. Această operă aparține erei în care artistul își perfecționa utilizarea specifică a modelelor decorative și a formelor simbolice. În plus, Sărutul a fost produs între 1907 și 1908, o perioadă care a urmat finalizării proiectelor de la Universitatea din Viena.